Ajax Amsterdam ’71-’73, Portocala mecanică, Fotbalul total sau Johann Cruyff

Încă o stea a sportului mondial s-a stins zilele trecute la numai 69 de ani sărăcind lumea fotbalului. Este considerat cel mai mare fotbalist olandez din toate timpurile, de 3 ori la rând câștigător al Balonului de Aur (premiu pentru cel mai bun fotbalist din lume), de 3 ori câștigător al Cupei Campionilor cu Ajax Amsterdam în anii 1971, 1972 și 1973, vicecampion mondial cu echipa națională a Olandei sau Portocala Mecanică în 1974, multiplu campion al Olandei și multiplu câștigător al Cupei Olandei cu Ajax, campion al Spaniei în 1974 cu F.C. Barcelona, club la care a activat și ca antrenor în anii 1990 și apoi consilier până în prezent, fiind unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească !

Din publicațiile pe care le dețin am scanat câteva pagini cu imagini și articole referitoare la cariera lui Johann Cruyff.

Primele imagini sunt din Almanahul Sportul din 1975 care conține un articol despre recent încheiatul Campionat Mondial din 1974, la care Johann Cruyff a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ducând echipa Olandei până în finala de la Munchen. Cred că jucătorii olandezi au căzut în aceeași capcană ca și cei unguri la Campionatul Mondial din 1954 în finala de la Berna, văzându-se câștigători după marcarea unuia sau a două goluri cu mult înaintea terminării finalei, dar fotbaliștii nemți nu renunță niciodată la luptă decât atunci când pleacă de la stadion. Această determinare le-a adus cel puțin 2 titluri mondiale, dacă nu chiar toate cele patru câștigate până în prezent după meciuri dramatice la diferență de doar un gol față de echipa adversă. Totuși e greu să câștigi o finală împotriva echipei gazdă a Campionatului Mondial, iar olandezii au jucat două finale la rând în aceste condiții, în 1974 cu Germania lui Franz Beckenbauer și 1978 cu Argentina lui Mario Kempes. A treia finală mondială pierdută de olandezi a fost cu Spania lui Iniesta și Casillas în 2010 în Africa de Sud.

În anul 1988 Olanda își lua o binemeritată revanșă pe pământ german triumfând la Campionatul European în finala cu Uniunea Sovietică, iar în semifinale eliminând tocmai Germania Federală. Valoarea unor fotbaliști ca Van Basten, Gullit, Rijkaard sau frații Koeman a fost hotărâtoare pentru victoria finală, singurul titlu major câștigat de batavi la nivel de echipă națională.

Un alt articol apărut în Almanahul Sportul din 1973 se referă și la antrenorul român Ștefan Covaci care a dirijat echipa Ajax cu Cruyff în componență în anii de glorie amintiți mai sus.

IMG_0009

IMG_0010IMG_0011IMG_0012IMG_0013IMG_0014IMG_0015IMG_0016IMG_0017IMG_0018IMG_0019IMG_0020

Geniile nu mor niciodată, doar intră în legendă pentru totdeauna

Deoarece blogul meu sportiv încă nu e funcțional, pun aici prima postare pe care am încercat s-o realizez, dar nu este încă vizibilă acolo.

Plecarea doamnei Iolanda Balaș (1936-2016) dintre noi mă obligă să acord atenție, după părerea mea, sportivului român CEL MAI BUN din toate timpurile după inegalabila Nadia Comăneci. De altfel, dânsa a fost desemnată săritoarea în înălțime cea mai bună din lume din tot secolul XX.

Am scanat câteva pagini din cartea „Tokio Olimpiada recordurilor”, pagini în care este descrisă ziua de 15 octombrie 1964, zi în care doamna Balaș cucerea al doilea ei titlu olimpic din carieră. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că tot dânsa a fost și prima campioană olimpică la atletism din România. Din cartea „Constelația Olimpiadelor” am scanat paginile 31 și 32 care se referă la cariera și performanțele Iolandei Balaș-Soter.

De doua ori campioană olimpică, în 1960 și 1964, a fost invincibilă între anii 1957 și 1967, câștigând 150 curse consecutive și doborând de 14 ori recordul mondial, de la 1,75 m la 1,91 m la săritura în înălțime. Un singur cuvânt caracterizează cel mai bine întreaga ei carieră sportivă: ALTIUS, adică MAI SUS decât toate celelalte competitoare !

Pe lângă recorduri mondiale și olimpice, în palmaresul său mai intră și două medalii de aur la Campionatele Europene de Atletism de la Stockholm în 1958 și Belgrad în 1962, precum și o medalie de argint la Berna în 1954. Pe atunci încă nu se organizau campionate mondiale, dar Jocurile Olimpice erau adevăratele campionate mondiale, după părerea mea și în prezent.

După retragerea din competiții, Iolanda Balaș a rămas activă în atletism ca arbitru. Din 1988 pînă în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism (FRA).

ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE ȘI DUMNEZEU S-O IERTE ! 

iolanda balas 022IMG_0065IMG_0001IMG_0002IMG_0003IMG_0004IMG_0005IMG_00623132

Un interviu de Vasile Lucian Arhire publicat în Almanahul Convorbiri Literare din anul 1986 cu Iolanda Balaș-Soter.

010203