Radu Beligan – Creator de teatru

Radu Beligan este unul din puținii artiști care poate pretinde că: TEATRUL SUNT EU !

După o viață lungă, aproape cât un secol și o carieră record mondial de aproape 80 de ani, ne-a părăsit DOMNUL teatrului românesc, RADU BELIGAN.

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE !

Tragediile sportului și hibele medicinii de urgență

Printre atâtea bucurii pe care sportivii români le-au adus țării noastre își fac loc și tragedii regretabile, cum este actualul caz al fotbalistului de la Dinamo, Patrick Ekeng, răpus la numai 26 de ani chiar pe terenul de joc. Din păcate nu este singurul caz de la clubul Dinamo. Alte cazuri celebre doar de la Dinamo sunt: Cătălin Hâldan în 2000, Michael Klein în 1993 (deja juca pentru o echipă din Germania) și nu în ultimul rând Marian Cozma, fost jucător de handbal, care a fost asasinat în Ungaria în 2009 într-un club din Veszprem. Se pare că clubul Dinamo este blestemat de astfel de tragedii așa cum spune și Rednic.

Pot depune mărturie împotriva firmei Puls cea care a asigurat transportul de la stadion la spital, dar numai atât, pentru că de servicii medicale de urgență acordate sportivului nu poate fi vorba. Din pură întâmplare am avut ocazia să lucrez pentru această firmă în urmă cu câțiva ani pe postul de operator calculator în laborator la unul din sediile lor de pe strada Erou Ion Călin din apropierea stadionului Dinamo. Aici se află singurul lor laborator unde se prelucrează probele analizate. Ei mai au alte sedii unde se recoltează probe pentru analize medicale pe strada Teiul Doamnei, vizavi de secția 7 de Poliție, apoi alt sediu pe strada Turda, alt sediu pe Mihai Bravu și încă unul dar nu mai îmi aduc aminte pe ce stradă. Sediul lor social se află pe strada Spătarului, undeva între Calea Moșilor și Bulevardul Carol.

Ei vor să facă medicină cu mijloace depășite, vechi, expirate așa cum au filmat și acum televiziunile. În laborator nu existau substanțe și ustensile pentru prelucrarea probelor, aparatura era depășită de mulți ani și cred că situația nu s-a schimbat în ultimii 5 ani așa cum au prezentat televiziunile. Doctorii, biochimiștii și asistenții din laborator se rugau zilnic de soții Luca, ambii medici la propria firmă, pentru a li se asigura cele necesare în laborator.

Lucrând acolo pe perioada verii ei asigurau transportul probelor cu aceste mașini care nu pot fi numite ambulanțe în simple lăzi frigorifice de plastic închise mai mult sau mai puțin etanș pe căldură de 40 grade afară. Oricine își dă seama că o probă se sânge începe să se coaguleze pe asemenea căldură după câteva ore, iar cele de urină și coprocultură sunt și ele degradate tot din această cauză, pentru că deși ele sunt recoltate dimineața la primele ore, până ajung în laborator aduse de la sediile amintite mai sus unde erau recoltate, după amiază după ora 14-15, așa cum se întâmpla la Puls, rezultatele acestor analize erau compromise sau irelevante în multe cazuri.

Cineva care a lucrat acolo pe acest post de operator calculator a îndrăznit să ceară o majorare de salariu de la 800 la 1000 ron, iar drept răspuns a primit un concediu prelungit pe perioadă nedefinită, adică a fost nevoit să-și dea demisia.

ISTORIA SE REPETĂ

Încă o seară magică pentru sportul românesc tocmai s-a încheiat în mod miraculos cu un trofeu al Ligii Campionilor câștigat, de data aceasta la handbal feminin, care ajunge la București. Este desigur cel mai important trofeu care vine la București după cel cucerit de echipa de fotbal Steaua cu exact 30 de ani în urmă. Spiritul lui 7 mai a cuprins din nou sportul românesc întregind această izbândă cu victoriile Simonei Halep la turneul de tenis de la Madrid chiar ieri, pe 7 mai, iar azi, 8 mai, în afară de succesul lui C.S.M. București la handbal, perechea Horia Tecău/J.J.Rojer a câștigat proba de dublu masculin la tenis tot la turneul de la Madrid în fața perechii Florin Mergea/R.Bopanna. Se pare ca în luna mai, în Spania, sportul românesc este binecuvântat cu victorii, acum la Madrid, iar în 1986 la Sevilla. Trebuie totuși să amintesc și eșecurile din finale ale aceleași Simona Halep din urmă cu 2 ani în fața Mariei Sharapova tot la turneul madrilen și ale Stelei în finala din 1989 a Cupei Campionilor care s-a jucat la Barcelona pe 24 mai și a fost pierdută în fața super Milanului tripletei olandeze Van Basten-Gullit-Rijkaard cu scorul de 4-0.

Maniera în care a câștigat C.S.M. Liga Campionilor amintește leit de izbânda din 1986 din mai multe motive:

1. Echipa C.S.M. București nu era creditată decât cu șansa a doua atât în semifinala cu Vardar Skopje cât și în finala cu Gyor la fel cum era creditată și Steaua în 1986
2. Meciul s-a jucat în țara finalistei, Gyor, la Budapesta, similar cu Sevilla în 1986, acolo unde F.C.Barcelona a fost susținută de peste 70000 de spanioli
3. Trofeul s-a câștigat după prelungiri când scorul era 25-25 și lovituri de departajare încheiate cu 4-1 în favoarea C.S.M. și cu un portar, Pessoa, care a apărat 2 lovituri de la 7 metri și a contribuit decisiv la victorie, la fel ca și Duckadam în 1986
4. Cupa pentru cea mai bună jucătoare a turneului Final 4 (semifinale și cele 2 finale) câștigată de portărița Grubisici are aceeași formă cu Cupa Campionilor de la fotbal cucerită de Steaua

În 1986 a fost suficient ca echipa Steaua să fie cumpusă doar din fotbaliști români, deși de naționalități și etnii diferite: Emerich Jenei și Ladislau Boloni de naționalitate maghiară, Anton Weissenbacher de naționalitate germană, Helmut Duckadam de naționalitate germană (bunica) și maghiară (mama), Miodrag Belodedici de naționalitate sârbă.

În schimb echipa C.S.M.București este o multinațională ca mai toate echipele de top din handbal sau fotbal formată din jucătoare din: România (Brădeanu, Curea, Manea, Vărzaru, Bazaliu), Brazilia (Pessoa și Rodrigues), Croația (Grubisici), Danemarca (Fisker, Jorgensen și antrenorul Rasmussen), Suedia (Gullden și Torstensson), Spania, Rusia și Ucraina. Se pare că în secolul XXI nu mai este suficient ca o echipă de fotbal sau de handbal să fie formată din jucători doar dintr-o singură țară și să devină campiona Europei. Este în mod cert o performanță în sine aducerea atâtor jucătoare de valoare din străinătate pentru a juca la o echipă din România și pentru a face înaltă performanță încă din primul an de participare în Liga Campionilor. Atâtea și atâtea echipe de handbal și de fotbal au investit milioane sau miliarde de euro pentru transferuri și nu au reușit ce a reușit C.S.M. încă de la debutul în competiție. Chiar și fosta echipă de handbal Oltchim a încercat ani și ani de zile cucerirea acestui trofeu și nu a ajuns decât într-o finală în 2010 pierdută cu echipa daneză Viborg.

Să sperăm că acest proiect reușit din sportul românesc va continua și în anii care vor veni și noi trofee vor poposi în România.

Un mare BRAVO pentru această admirabilă echipă de handbal feminin, un mare BRAVO pentru Simona Halep și un încă un mare BRAVO pentru Horia Tecău, probabil cel mai bun tenismen român după Ilie Năstase. Aș felicita și pe Florin Mergea care a ajuns în finală și celelalte 3 tenismene românce (Irina Begu, Patricia Țig și Sorana Cîrstea) care au făcut un turneu memorabil ajungând până în sferturi alături de Simona Halep ! Să sperăm la cât mai multe victorii ale acestor sportivi și în continuare !

O victorie aplaudată

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la noaptea magică a echipei Steaua București de la Sevilla din 7 mai 1986 în finala Cupei Campionilor Europeni împotriva echipei spaniole F.C. Barcelona, cea mai prestigioasă competiție la nivelul echipelor de club, un eveniment care nu poate trece neobservat și nu se poate uita așa ușor, mai ales că nu sunt semne că s-ar putea repeta această performanță prea curând.

Da, atunci s-a atins Everestul fotbalului european și asta se întâmplă poate o dată la 100 de ani în cazul echipelor și țărilor cu fotbal mai slab sau mai puțin dezvoltat cum e cazul celui românesc în prezent. Totuși în deceniul al nouălea și până pe la mijlocul celui de al zecelea din secolul trecut echipele românești erau mult mai bine cotate și impuneau respect în Europa datorită performanțelor obținute și care au culminat cu evenimentul de acum exact 30 de ani.

Așa cum am mai scris, într-o altă postare sau comentariu, deceniul de aur al fotbalului românesc s-a întins între anii 1983 și 1996, între semifinala Craiovei Maxima în Cupa U.E.F.A. și ultima calificare mai ușoară a Stelei în grupele Ligii Campionilor în 1996, ani în care nu ne era teamă că echipele românești nu se vor califica în primele tururi și nu vor trece mai departe în primăvara europeană. Acum e o performanță să te califici în grupele Ligii Campionilor sau a Ligii Europa.

Am găsit câteva publicații din care am scanat mai multe pagini cu referire la acest subiect, dintre care cea mai interesantă ar fi cartea lui Helmut Ducadam cu titlul postării, adică „O victorie aplaudată”. Nu am postat întreaga carte, ci paginile care fac referire mai mult la marea victorie din urmă cu 3 decenii. 

Cartea lui Helmut Ducadam fiind scrisă în vara anului 1989 și fiind supusă, desigur, cenzurii are un minus în sensul că nicăieri în cuprinsul ei nu se pomenește numele lui Miodrag Belodedici, unul dintre stâlpii apărării steliste, dar deja la aceea dată, 1989, fotbalistul dezertase în țara vecină, Yugoslavia, unde în 1991 avea să repete performanța cuceririi Cupei Campionilor cu Steau Roșie din Belgrad și era considerat un trădător, la fel ca Pacepa sau Nadia Comăneci puțin mai târziu. Presupun că Steaua nu a jucat finala doar în 10 oameni plus rezervele, iar Belodedici era unul din stâlpii „apărării de fier” a românilor așa cum este descrisă și în comentariile jurnaliștilor străini. Împreună cu Bumbescu la echipa națională jucau același rol important așa cum se vede și într-o imagine postată mai jos. În rest după părerea mea cartea este cel mai bun document-reportaj pe care l-am găsit de la acest cel mai fericit eveniment pentru fotbalul românesc, nu numai pentru suporterii echipei Steaua.

Am găsit și un mic articol despre Belodedici într-o revistă din 1987 înainte ca el să plece din România. Consider că merită și el amintit cumva fiind singurul român dublu câștigător al acestei competiții fie și cu două echipe diferite. Un alt articol se referă la medicul echipei de atunci și care nu apare în cartea lui Ducadam. Alte 3 imagini postate spre sfârșit reprezintă fanioanele de la câteva meciuri din traseul european al Stelei din 1985/1986.

Un comentariu al lui Cristian Țopescu din Almanahul Flacăra din 1987 l-am postat spre sfârșit.

Panteonul românesc și artiștii nemuritori

O săptămână tragică pentru cultura română se încheie cu ultimul drum pentru marele actor Mircea Albulescu, un titan al scenei și ecranului românesc, dispărut dintre noi la 81 de ani pe 8 aprilie 2016, încă în plină activitate artistică.

Primul dispărut, pe 5 aprilie, Cornel Patrichi, considerat cel mai mare coregraf român și creatorul spectacolelor de varietăți muzicale.

DUMNEZEU SĂ-I IERTE ȘI SĂ-I ODIHNEASCĂ PE AMÂNDOI !

Este aproape revoltător și nedrept că nu se mai găsesc locuri de veci în Panteonul românesc, adică Cimitirul Bellu din București pentru acești doi mari artiști, dar se găsesc locuri tot acolo pentru personaje mai mult sau mai puțin interlope. Desigur că în cimitirul Reînvierea unde este înmormântat Mircea Albulescu își dorm somnul de veci alți mari artiști, ca Grigoraș Dinicu sau alți lăutari de seamă, iar în cimitirul din Pipera acolo unde este înhumat Cornel Patrichi, mare fan al echipei Steaua, ca o ironie a sorții este înmormântat Marian Cozma, un mare jucător de handal al Clubului Dinamo și al echipei naționale, ucis în 2009 în Ungaria. Totuși la Bellu se află cei mai mari oameni de cultură ai României, de la Mihai Eminescu la Ion Dolănescu, de exemplu.

Din publicațiile mele voi posta aici articole despre acești 2 uriași artiști de îndată ce le voi găsi și scana.  

Ajax Amsterdam ’71-’73, Portocala mecanică, Fotbalul total sau Johann Cruyff

Încă o stea a sportului mondial s-a stins zilele trecute la numai 69 de ani sărăcind lumea fotbalului. Este considerat cel mai mare fotbalist olandez din toate timpurile, de 3 ori la rând câștigător al Balonului de Aur (premiu pentru cel mai bun fotbalist din lume), de 3 ori câștigător al Cupei Campionilor cu Ajax Amsterdam în anii 1971, 1972 și 1973, vicecampion mondial cu echipa națională a Olandei sau Portocala Mecanică în 1974, multiplu campion al Olandei și multiplu câștigător al Cupei Olandei cu Ajax, campion al Spaniei în 1974 cu F.C. Barcelona, club la care a activat și ca antrenor în anii 1990 și apoi consilier până în prezent, fiind unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească !

Din publicațiile pe care le dețin am scanat câteva pagini cu imagini și articole referitoare la cariera lui Johann Cruyff.

Primele imagini sunt din Almanahul Sportul din 1975 care conține un articol despre recent încheiatul Campionat Mondial din 1974, la care Johann Cruyff a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ducând echipa Olandei până în finala de la Munchen. Cred că jucătorii olandezi au căzut în aceeași capcană ca și cei unguri la Campionatul Mondial din 1954 în finala de la Berna, văzându-se câștigători după marcarea unuia sau a două goluri cu mult înaintea terminării finalei, dar fotbaliștii nemți nu renunță niciodată la luptă decât atunci când pleacă de la stadion. Această determinare le-a adus cel puțin 2 titluri mondiale, dacă nu chiar toate cele patru câștigate până în prezent după meciuri dramatice la diferență de doar un gol față de echipa adversă. Totuși e greu să câștigi o finală împotriva echipei gazdă a Campionatului Mondial, iar olandezii au jucat două finale la rând în aceste condiții, în 1974 cu Germania lui Franz Beckenbauer și 1978 cu Argentina lui Mario Kempes. A treia finală mondială pierdută de olandezi a fost cu Spania lui Iniesta și Casillas în 2010 în Africa de Sud.

În anul 1988 Olanda își lua o binemeritată revanșă pe pământ german triumfând la Campionatul European în finala cu Uniunea Sovietică, iar în semifinale eliminând tocmai Germania Federală. Valoarea unor fotbaliști ca Van Basten, Gullit, Rijkaard sau frații Koeman a fost hotărâtoare pentru victoria finală, singurul titlu major câștigat de batavi la nivel de echipă națională.

Un alt articol apărut în Almanahul Sportul din 1973 se referă și la antrenorul român Ștefan Covaci care a dirijat echipa Ajax cu Cruyff în componență în anii de glorie amintiți mai sus.

Geniile nu mor niciodată, doar intră în legendă pentru totdeauna

Deoarece blogul meu sportiv încă nu e funcțional, pun aici prima postare pe care am încercat s-o realizez, dar nu este încă vizibilă acolo.

Plecarea doamnei Iolanda Balaș (1936-2016) dintre noi mă obligă să acord atenție, după părerea mea, sportivului român CEL MAI BUN din toate timpurile după inegalabila Nadia Comăneci. De altfel, dânsa a fost desemnată săritoarea în înălțime cea mai bună din lume din tot secolul XX.

Am scanat câteva pagini din cartea „Tokio Olimpiada recordurilor”, pagini în care este descrisă ziua de 15 octombrie 1964, zi în care doamna Balaș cucerea al doilea ei titlu olimpic din carieră. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că tot dânsa a fost și prima campioană olimpică la atletism din România. Din cartea „Constelația Olimpiadelor” am scanat paginile 31 și 32 care se referă la cariera și performanțele Iolandei Balaș-Soter.

De doua ori campioană olimpică, în 1960 și 1964, a fost invincibilă între anii 1957 și 1967, câștigând 150 curse consecutive și doborând de 14 ori recordul mondial, de la 1,75 m la 1,91 m la săritura în înălțime. Un singur cuvânt caracterizează cel mai bine întreaga ei carieră sportivă: ALTIUS, adică MAI SUS decât toate celelalte competitoare !

Pe lângă recorduri mondiale și olimpice, în palmaresul său mai intră și două medalii de aur la Campionatele Europene de Atletism de la Stockholm în 1958 și Belgrad în 1962, precum și o medalie de argint la Berna în 1954. Pe atunci încă nu se organizau campionate mondiale, dar Jocurile Olimpice erau adevăratele campionate mondiale, după părerea mea și în prezent.

După retragerea din competiții, Iolanda Balaș a rămas activă în atletism ca arbitru. Din 1988 pînă în 2005 a fost președinta Federației Române de Atletism (FRA).

ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE ȘI DUMNEZEU S-O IERTE ! 

Un interviu de Vasile Lucian Arhire publicat în Almanahul Convorbiri Literare din anul 1986 cu Iolanda Balaș-Soter.

Arici pogonici nr. 1 – 1976

Șoimii patriei nr. 1-1980

Primul număr din revista pentru copii „Șoimii patriei” din anul 1980, un număr foarte rar, fiind chiar primul după schimbarea numelui din „Arici pogonici”. Această revistă, ca și celelalte din epoca de aur, a apărut până în decembrie 1989. Deja am postat două numere din „A haza solymai”, varianta în limba maghiară a revistei.